Follow by Email

joi, 4 februarie 2016

10 sfaturi în cazul unui accident auto

Aproape toţi am trecut prin acel moment ce îţi îngheaţă sângele în vine: o coliziune mai mult sau mai puţin puternică şi sunetul scrâşnetului de metal. O clipă de neatenţie şi ştii că urmează o mare „distracţie”. Din fericire, deja ai un plan de rezervă: asigurarea RCA. Pe plan financiar se pare că vei fi OK, dar să o luăm metodic:

1.      Fără panică!
În caz de accident, panica îţi este cel mai mare duşman: te poate face nepoliticos, brusc şi chiar agresiv. Indiferent de cine este de vină, stai calm! Ai nevoie de gândirea logică pentru a urma paşii de mai jos. Nu te învinovăţi exagerat şi nu considera accidentul o aliniere proastă a planetelor. Se poate întâmpla oricui!
2.      Dacă sunt victime, apelează la 112
Dacă eşti pregătit pentru asta, acordă primul ajutor. Nu deplasa răniţii, deoarece nu ştii cum se poate agrava starea lor. În acest caz nu ai voie să părăseşti locul accidentului şi trebuie să aştepţi sosirea echipajelor de poliţie, ambulanţă sau SMURD.
3.      Eliberează carosabilul, daca acest lucru este posibil.
Scoate autovehiculul în afara carosabilului şi semnalizează accidentul cu ajutorul triunghiului reflectorizant şi al luminilor de avarie.
4.      Asigură-te că toată lumea implicată în accident este în deplină siguranţă
Dacă scoaterea autovehiculului de pe carosabil este imposibilă, părăseşte-l şi poziţionează-te în aşa fel încât să fii la adăpost de un (posibil) accident în lanţ, provocat de poziţia maşinii tale în trafic. Oricât de tentantă ar fi o autoevaluare a pagubelor pentru asigurarea RCA, evită să te aşezi între cele două maşini. Astfel vei evita riscul de a fi prins între ele la un eventual accident din spate.
5.      Colectează informaţii
Notează numele, adresa şi numărul de telefon al tutor părţilor implicate în accident. Notează numărul de înmatriculare, marca, modelul şi culoarea celuilalt autoturism. Acestea vor fi folositoare atunci când va veni vorba de încasării asigurării RCA.
6.      Fotografiază locul accidentului
Doar toţi avem smartphone! Fotografiază certificatul de înmatriculare, permisul de conducere, cartea de identitate, poliţa de asigurae RCA, autoturismele avariate, semnele de circulaţie şi configuraţia zonei. Acestea te vor ajuta în documentarea dosarului de daună şi în procesul aferent asigurării RCA.
7.      Refuză categori orice propunere de aranjament
Este posibil ca cealaltă parte implicată să te preseze în acceptarea unei „înţelegeri convenabile”: plata sau încasarea unei sume de bani în schimbul declarării accidentului sau a schimbării vinovăţiei. Aceste scenarii se vor întoarce împotriva ta – refuză categoric!
8.      Completează atent constatarea amiabilă
Dacă accidentul nu s-a soldat cu victime şi cele două părţi implicate au căzut de acord asupra circumstanţelor, puteţi completa formularul constatării amiabile. În cazul absenţei acordului puteţi merge împreună la secţia de poliţie pe raza căreia a avut loc accidentul.
Obţine copii după documentele celuilalt vehicul, precum şi ale şoferului. Acestea vor fi necesare la dosarul de daună şi vor facilita procesul care depinde de asigurarea RCA.
9.      Tractarea autovehiculului
Apelează la un serviciu de asistenţă rutieră pentru tractarea autovehiculului dacă acesta nu poate fi mutat de la locul accidentului. Ştiai că preţul plătit o singură dată unui serviciu de remorcare este acelaşi cu cel al unui abonament anual de asistenţă rutieră, inclus în asigurarea RCA? Consultează-ţi broker-ul pentru mai multe detalii.
10.  Deschide dosarul de dauna
Termenul limită pentru avizarea daunei este între 24 şi 36 de ore. Avizarea trebuie făcuta la call center-ul trecut în asigurarea RCA: comunică numărul asigurării RCA, datele de indentificare ale autovehiculului şi cele personale.
Dacă vrei să găseşti cea mai bună asigurarea RCA în cel mai scurt timp, intră pe Okasig.ro – un proiect 100% online care îţi oferă în doar 7 secunde toate tarifele pentru un RCA ieftin de la partenerii noştri asiguratori – pentru drumuri cu adevărate sigure!


Citeste mai mult: 10 sfaturi în cazul unui accident auto

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu